La ora actuală, cea mai folosită procedură intervenţională este dilataţia cu balon (PTCA), în care un balon special dezumflat se avansează pe ghid până la nivelul leziunii, unde se umflă la presiuni variabile şi la diametre corespunzătoare vasului abordat. Presiunea de umflare variază în funcţie de materialul balonului, fiind cuprinsă între 6 şi 24 atm., existând o anumită scară de corelaţie între valoarea presională şi diametru la o valoare dată. În timpul unei dilataţii, uzual, se folosesc valori presionale relativ mici, de 6-8 atm., dar există şi leziuni care necesită presiuni ridicate: leziuni calcifice, expandările de stenturi, suturi la nivelul anastomozelor chirurgicale, momente în care presiunea variază între 14-22 atm. Reuşita dilataţiei este marcată de dispariţia „incizurii” de pe balonul umflat şi mai ales de aspectul angiografic după retragerea balonului: dispariţia stenozei sau reducerea ei la valori nesemnificative hemodinamic <25%. În figura 2 se observă o leziune semnificativă şi dinamica acesteia în timpul dilataţiei.

 

 

Fig.2.A.Bolnavă cu angină instabilă, prin stenoza strânsă IVA (interventriculara anterioara) proximal; distal de diagonala majoră, se reumple interventriculara prin LIMA (artera mamarã internã stingã) patentă. B. Balonul umflat în IVA şi diagonala. C. Disecţie tip C. D. Plasare de stent. E. Aspect angiografic final.

Mecanismul dilataţiei cu balon diferă de la o patologie, la alta, fiind cel mai complex în leziunile aterosclerotice, unde se produce o tasare a plăcii intraparietal, alături de ruptura plăcii în grosimea peretelui şi expansiunea efectivă a zonei dilatate, după cum se observă în figura 3.

 

 

Fig. 3. A. Secţiune transversală în vas la nivelul stenozei. B. Aspectul din timpul dilataţiei: umflarea balonului. C. Imaginea post procedurală, cu creşterea lumenului şi prezenţa disecţiei

Ruptura plăcii este relativ controlată, producându-se pe distanţe mici şi mai ales în profunzimi mici, depăşirea acestor dimensiuni putând duce la complicaţii redutabile (disecţia patologică).

Există balonaşe speciale, „cutting balloon”, care au fixate nişte cuţitaşe longitudinale care creează o disecţie mai controlată atât în lungime cât şi în profunzime, scăzând pericolul disecţiilor severe; ele sunt folosite mai ales în leziunile calcificate, ostiale, care altfel impun presiuni ridicate şi implicit pericolul disecţiilor „patologice”.( producător BOSTON SCIENTIFIC; a se vedea anexa IC ) În general aspectul final după dilataţie este caracterizat angiografic prin incidenţe multiple, care să excludă aceste disecţii patologice; acestea apar ca linii luminiscente în lumen sau ca defecte de umplere (fig.4). Apariţia acestor disecţii patologice se sancţionează prin redilatare sau cel mai bine prin plasarea unui stent (a se vedea capitolul 9).

Există multe firme producătoare de catetere cu balon (Cordis, de ex. U-Pass; Medtronic, de ex. X1s; Guidant, de ex. Power Sail; Jomed de ex. Maestro Jocath; Boston Scientific, de ex. Maverick etc), superioritatea unora sau altora, fiind conferită de diversele proprietăţi: diametru redus în zona de traversare a leziunii, 12 manevrabilitate şi flexibilitate, posibilitatea de umflare la presiuni crescute fără a se sparge, vizibilitate etc. Manevrabilitatea şi posibilitatea de navigare intracoronariană este însă impusă şi de cateterul guide, prin suportul ostial pe care îl conferă şi de ghidul trecut prin leziune, care oferă un anumit suport şi o anumită alunecare în lumen.

 

 

Fig 4. A. Infarct miocardic acut inferior, prin ocluzia coronarei drepte. B. Restabilire de flux, după injectarea de contrast. C. Disecţie tip D, datorată sondei, avansată incidental secundar convulsiilor, post resuscitare (fibrilaţie ventriculară). D. Aspect angiografic după plasarea a 5 stenturi pentru acoperirea disecţiei până în aortă.